În zilele noastre, există pe piață un interes fără precedent în ceea ce privește digitalizarea. Companiile caută constant noi tehnologii, a căror dezvoltare a fost accelerată de criza pandemică.
Totodată, în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală a demarat în martie 2020, proiectul „E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică“.
Începând cu 11 noiembrie 2021, sistemului RO e-Factura a devenit operațional pe pagina web a Ministerului Finanțelor, unde a fost dezvoltată o secțiune specială dedicată Ro e-Factura, pentru relația între companii și autoritățile publice (B2G – Business to Goverment), iar în scurt timp va fi disponibil și pentru operațiunile comerciale exclusiv private (B2B – Business to Business).
Pentru aplicarea sistemului de facturare electronic ambii parteneri, emitentul și destinatarul, trebuie să fie înregistrați în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea acestui sistem, denumit Registrul RO e-Factura.
Din momentul în care opțiunea de aplicarea a acestui sistem a fost excercitată toate facturile în relația B2G și ulterior B2B trebuie emise prin sistemul RO e-Factura.
Factura electronică emisă în sistemul național RO e-Factura este definită ca fiind o factură emisă, transmisă și primită într-un format electronic structurat XML, care permite prelucrarea sa electronică și automată.
Deocamdată, folosirea acestui sistem este opțională.
Verificați ferestrele anterioare ale calendarului nostru Advent: CALENDAR ADVENT 2021
Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați!