Planificarea concediului de odihnă pentru anul 2023

Pentru a evita situația in care salariații ar beneficia de concediu de odihnă în acelasi timp, dar și pentru a evita abuzurile angajatorilor de a nu acorda aceste concedii, există reglementată în Codul Muncii, organizarea planificată a concediului de odihnă.

Este responsabilitatea angajatorului ca până la sfârșitul anului calendaristic să organizeze planificarea concediului de odihnă pentru anul următor.

Planificarea poate fi colectivă sau individuală, cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentanților salariaților, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale.

În cazul programărilor individuale se poate stabili data efectuării concediului sau perioada de 3 luni în interiorul căreia salariatul are dreptul de a-și prgrama concediul de odihna.

Angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucratoare de concediu neîntrerupt.

Verificați ferestrele anterioare ale calendarului nostru Advent: Advent Calendar 2022

Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați!