Newsletter Legislativ Noiembrie 2025

Newsletter-ul pentru luna Noiembrie reunește cele mai importante acte normative publicate în această perioadă, incluzând noi proceduri de înregistrare fiscală, actualizări privind cazierul fiscal, modificări aduse sistemului biletelor de valoare, precum și o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la executarea provizorie a hotărârilor de reintegrare în muncă.

I. Ordinul nr. 2.430/2025 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii

Publicat în Monitorul Oficial nr. 1023 / 05.11.2025  

1. Sfera de aplicare : Se aplică tuturor persoanelor / entităților care sunt subiecte într-un raport juridic fiscal și nu s-au înregistrat fiscal. Cu alte cuvinte, se aplică și persoanelor fizice cu activități independente / profesii liberale (deși nu este menționat expres).

2. Autoritatea competentă:

  • Se stabilește organul fiscal competent pentru persoane fizice independente / profesii liberale;
  • Procedura este aplicată de compartimentul cu atribuții de înregistrare fiscală din cadrul organului fiscal central competent;
  • Înregistrarea poate avea loc fie din oficiu, de ANAF sau fie la cererea altor autorități care administrează creanțe fiscale (inclusiv autorități locale);
  • Organele fiscale locale pot solicita NIF pentru contribuabili nerezidenți care dețin bunuri impozabile.

3. Modalități de înregistrare fiscală din oficiu se pot face pe baza:

  • constatărilor proprii ale compartimentului cu atribuții de înregistrare fiscală;
  • constatărilor altor compartimente cu atribuții de administrare fiscală;
  • constatărilor organelor de control fiscal, doar dacă actele administrativ fiscale sunt considerate definitive;
  • hotărârilor judecătorești definitive;
  • sesizărilor unităților administrativ-teritoriale privind sedii secundare neînregistrate.

4. Procedura de înregistrare fiscală din oficiu pornește prin transmiterea formularului Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu”. Notificarea nu se transmite dacă: există un act fiscal considerat definitiv sau dacă există o hotărâre judecătorească definitivă.

Audierea contribuabilului:

  • Contribuabilul este invitat să își exprime punctul de vedere;
  • Refuzul explicit în scris este considerat audiere;
  • ANAF trimite o a doua invitație, obligatorie, dacă contribuabilul nu a depus declarația sau nu s-a prezentat la audiere sau nu a refuzat explicit prezentarea în termen pentru desfasurarea audierii.

După audiere:

  • Procedura se închide dacă: contribuabilul depune declarația de înregistrare sau dacă contribuabilul demonstrează că nu are obligația de înregistrare;
  • În caz contrar, compartimentul fiscal: întocmește un referat de înregistrare din oficiu, atribuie cod de identificare fiscal și emite certificatul de înregistrare și decizia de înregistrare;
  • De asemenea, se aplică sancțiunile pentru nedepunerea declarației în termen.

II. Legea nr. 179/2025 pentru modificarea art. 6 alin. (1) lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal

Publicată în Monitorul Oficial nr. 1.025 / 05.11.2025  

Se  reglementează scoaterea din evidența cazierului fiscal a contribuabililor declarați anterior „inactivi”, în momentul reactivării lor sau după un termen.

Modificarea stabilește că, la reactivarea contribuabilului, data de scoatere din cazier depinde de motivul pentru care fusese declarat inactiv:

  • Imediat, la data reactivării contribuabilului dacă motivul inactivării reprezintă neîndeplinirea obligațiilor declarative, aspecte administrative;
  • La 3 luni după data reactivării contribuabilului dacă motivul inactivării reprezintă sustragere de la control, nefuncționare la sediul declarant.

Noua regulă diferențiază între „inactivitate administrativă” şi „inactivitate gravă”, ceea ce reduce perioada în care un contribuabil remediează o situație minoră (de ex. declarații nedepuse) dar rămâne în cazier — adică revine mult mai rapid la statut normal.

Această schimbare reflectă o abordare mai flexibilă şi echitabilă pentru contribuabilii care remediează rapid deficiențele formale, evitând blocaje inutile (ex. atunci când cazierul fiscal este solicitat pentru licitații, finanțări, contracte etc.).

III. Ordinul nr. 6.633/2025 al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale și al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap.

Publicat în Monitorul Oficial nr. 1027 / 06.11.2025  

Aprobă criteriile medico-psihosociale pentru:

  • Stabilirea termenului de valabilitate permanent pentru încadrarea în grad de handicap (Anexa nr. 2);
  • Stabilirea încadrării în grad de handicap (Anexa nr. 1).

Comisiile de evaluare la nivel național și județean vor aplica aceste criterii.

Ordinul abrogă Ordinul nr. 762/1.992/2007, împreună cu toate modificările și completările ulterioare si intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

IV. Legea nr. 201/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Publicată în Monitorul Oficial nr. 1106 / 28.11.2025

Principalele prevederi sunt:

  • Tichete de masă: Valoarea maximă a fost majorată de la 40 lei la 45 lei;
  • Tichete de creșă: Dacă nu se pot emite pe suport electronic, angajatorii pot plăti direct creșele, unitățile de educație timpurie antepreșcolară sau bonele autorizate pentru copiii salariaților.

Data intrării în vigoare este 1 decembrie 2025.

V. Decizia nr. 362/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.691/99/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

Publicată în Monitorul Oficial nr. 1102 / 28.11.2025

Decizia aduce clarificări importante privind procedura de executare provizorie a unei hotărâri judecătorești prin care un salariat este repus în funcția avută înainte de concedierea nelegală.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție:
În situația în care angajatorul pune în aplicare hotărârea din proprie inițiativă, acesta are obligația:

  • să îl informeze pe salariat cu privire la reactivarea contractului individual de muncă;
  • să comunice data de la care raporturile de muncă sunt reluate în mod efectiv.

Această interpretare este obligatorie, în conformitate cu articolul 521 alineatul (3) din Codul de procedură civilă, începând cu data publicării în Monitorul Oficial.

Contactează-ne:

Daniela Zsigmond
MD Romania,
Partner

Conținut similar