Newsletter Legislativ Iulie 2025
08/2025
- Camelia Topcsov
Newsletter-ul pentru luna iulie 2025 cuprinde principalele noutăți fiscale privind majorarea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată la 21%, introducerea unei cote reduse unice de 11%, noile reguli de calcul pentru indemnizațiile aferente concediilor medicale, modificarea regimului contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru coasigurati, noile reguli în sistemul RO e-Transport și reglementările referitoare la impozitul suplimentar național, acordurile de preț în avans și evaluarea riscului fiscal.
I. Ordinul nr. 1.659/1.622/101/2025 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al Autorității Vamale Române și al Ministerului afacerilor Interne privind aprobarea Procedurii de accesare a registrului electronic de evidență centralizată a sancțiunilor aplicate, prevăzut la art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Publicat în Monitorul Oficial nr. 634 din 7 iulie 2025
Ordinul aprobă procedura de accesare a Registrului electronic de evidență centralizată a sancțiunilor aplicate în baza art. 14 alin. (3) din OUG nr. 41/2022, care instituie sistemul RO e‑Transport și abrogă dispoziții din OUG nr. 130/2021. Acest registru este esențial pentru aplicarea sancțiunilor complementare — în special confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate — într-un mod progresiv și transparent.

Mecanismul sancțiunilor în sistemul e‑Transport:
Sancțiunile complementare sunt aplicate gradual, în funcție de numărul contravențiilor în interval de 12 luni:
- Prima abatere → doar amendă (fără confiscare),
- A doua abatere → confiscare de 15% din contravaloarea bunurilor,
- A treia abatere → confiscare de 50%,
- De la a patra abatere înainte → confiscare 100%.
Amenzile se păstrează la nivelul actual:
- 10.000–50.000 lei (persoane fizice),
- 20.000–100.000 lei (persoane juridice).
Registrul electronic – mod operare:
- Datele despre sancțiuni se înregistrează imediat de către agenții constatatori sau personalul desemnat din instituțiile implicate (ANAF, Autoritatea Vamală și Poliția Română),
- Accesul se face prin platforma electronică destinată codurilor UIT, utilizând credențiale de acces securizate,
- Erorile pot fi corectate doar de către instituția care le-a înregistrat, cu aprobare managerială,
- În cazul anulării unei sancțiuni prin decizie judecătorească definitivă, aceasta se consemnează în registru în maximum 30 de zile.
Calendar de implementare:
- Ordinul a fost publicat pe 7 iulie 2025 și intră în vigoare imediat,
- Procedura a fost publicată cu întârziere față de termenul inițial din legislația OUG (prevăzută încă din decembrie 2024).
Recomandări practice:
- Operatorii implicați în transport rutier de bunuri trebuie să fie conștienți că sancțiunile pot include acum confiscarea progresivă a bunurilor nedeclarate.
- Instituțiile implicate trebuie să asigure că personalul desemnat are acces la registru, că datele sunt înregistrate în timp real și că utilizarea platformei este asigurată conform procedurii.
- Firmele și transportatorii trebuie să respecte riguros raportarea bon‑urilor GPS, codului UIT și a altor date relevante pentru a evita acumularea de contravenții care pot duce la confiscări.
II. Ordinul nr. 1.729/2025 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind aprobarea modelului și conținutului formularului “Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național”
Publicat în Monitorul Oficial nr. 646 din 9 iulie 2025
Ordinul aprobă modelul și conținutul formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național”, prevăzut de Legea nr. 431/2023, care implementează în România directiva europeană UE 2022/2523 privind impozitul minim global de 15% (Pillar 2) aplicat grupurilor mari cu venituri consolidate de peste 750 milioane EUR.
Acest formular oferă posibilitatea ca, în cazul în care un grup de întreprinderi are mai multe entități constitutive în România, doar una dintre acestea să fie desemnată să declare și să plătească impozitul suplimentar național pentru toate entitățile din România ale grupului.
Termen de depunere:
Notificarea trebuie depusă în termen de 6 luni de la încheierea exercițiului financiar de raportare (nu neapărat anul calendaristic).
Pentru anul fiscal 2024, dacă exercițiul corespunde anului calendaristic, termenul ar fi fost 30 iunie 2025. Totuși, ordinul fiind publicat pe 9 iulie 2025, rămâne neclar dacă opțiunea mai poate fi exercitată retroactiv pentru anul 2024 sau va produce efecte doar începând cu 2025.
Conținut și depunere:
- Formularul trebuie completat cu programul de asistență pus la dispoziție prin portalul ANAF (Servicii online → Descărcare declarații electronice), conform instrucțiunilor din anexa nr. 2.
- Se transmite în format PDF cu XML atașat, semnat electronic cu certificat digital calificat (conform Legii nr. 214/2024) prin portalul e-guvernare.
Corecții ulterioare:
- Modificările sau actualizările formularului vor fi comunicate cu minimum 15 zile înainte în secțiunea corespunzătoare a site-ului ANAF.
- Eventualele corecții ale notificării (rectificări, completări sau anulări) pot fi făcute de entitatea raportatoare, sau ca urmare a solicitărilor din alte jurisdicții, prin trimiterea unei notificări rectificative cu toate informațiile, inclusiv cele nemodificate față de original.
Recomandări practice:
- Grupurile din România cu multiple entități constitutive și venituri consolidate → trebuie să analizeze dacă pot opta pentru desemnarea unei entități unice responsabile pentru plata impozitului suplimentar național.
- Pentru anul fiscal 2024 → există incertitudine dacă notificarea se mai poate depune, deoarece ordinul a fost emis după terminul legal pentru acest exercițiu.
- Notificările se transmit online, în format electronic semnat, iar entitățile trebuie să dețină certificat digital calificat.
- Modificările sau erorile se pot corecta prin procedură clară, însă trebuie respectate termenele și regulile stabilite.
III. Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
Publicată în Monitorul Oficial nr. 699 din 25 iulie 2025

Legea urmărește consolidarea fiscal‑bugetară, reducerea deficitului și alinierea politicilor fiscale la angajamentele asumate la nivel european. Prevederile sunt excepționale, vizând echitatea fiscală și optimizarea cheltuielilor publice.
Măsurile vizează:
Taxa pe valoarea adaugată (TVA):
Cota standard de TVA crește de la 19% la 21% începând cu 1 august 2025.
Se introduce o cotă redusă unică de 11% pentru anumite bunuri și servicii:
- medicamente umane;
- apă potabilă și canalizare, apă pentru irigații;
- servicii agricole conexe;
- manuale școlare, cărți;
- acces la muzee, concerte, lemne de foc, servicii hoteliere și catering non-alcoolic.
Cota de 9% se aplică tranzitoriu între 1 august 2025 – 31 iulie 2026 pentru achiziția unei singure locuințe noi sub 120 mp și valoare ≤ 600.000 lei (excl. TVA), cu avans de minim 20% plătit până la 31 iulie 2025.
Se elimină cota de 5% și anumite scutiri aplicate anterior ONG-urilor, instalațiilor medicale și echipamentelor verzi, care vor fi impozitate cu TVA de 21%.
Accizele:
Accizele cresc în 2025–2026 pentru produse precum alcool, bere, țigarete, combustibili, energie electrică, băuturi cu zahăr și produse cu nicotină fără tutun.
Exemple:
- bere: de la ~4,62 lei/hl/°Plato în 2024 la 5,30 lei în 2025 și 5,83 în 2026;
- vin liniștit: 10 lei/hl în 2025 și 11 lei în 2026;
- alcool etilic: de la ~4.630 lei/hl la ~5.317 lei în 2025 și ~5.848 lei în 2026
Concediile medicale:
Începând cu 1 august 2025, modul de calcul al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă (în caz de boală obișnuită sau accident în afara locului de muncă) va depinde de durata fiecărui episod de concediu medical.
Cuantumul brut lunar al indemnizației se stabilește în funcție de fiecare episod de boala, astfel:
- pâna la 7 zile – se acordă 55% din baza de calcul,
- între 8 și 14 zile – se acordă 65% din baza de calcul,
- peste 15 zile – se acordă 75% din baza de calcul.
În cazul afecțiunilor cardiovasculare, se aplică un regim special: indemnizația va fi de 75%, indiferent de durata concediului medical.
Pentru orice episod medical început înainte de luna august, se aplică regulile valabile la momentul eliberării primului certificat medical.
Coasigurații:
De la 1 septembrie 2025, dispare conceptul de coasigurat automat (soț, soție, părinți fara venituri). Persoanele aflate în întreținerea unei persoane cu venituri nu vor mai beneficia de asigurare de sănătate gratuită, decât dacă se plătește contribuția pentru ele în mod explicit.

Salariații pot alege să plătească contribuția pentru sănătate în numele unei persoane aflate în întreținere. Asigurarea devine astfel o opțiune, nu un drept automat.
Aceasta opțiune presupune depunerea Declarației Unică (Formularul 212), în care se menționează persoana pentru care se dorește asigurarea.
Se calculează contribuția de 10% în funcție de un venit minim prestabilit – 6 salarii minime brute pe țară (ex: 4.050 lei x 6 = 24.300 lei) Suma totală de plată pentru anul 2025 este de 2.430 lei pe an pentru fiecare persoană pentru care se exercită opțiunea.
Plata se face în două tranșe:
- 25% la depunerea declarației,
- 75% până pe 25 mai anul următor.
Asigurarea este valabilă timp de 12 luni de la data depunerii.
Cine poate depunde declaratia unica:
- Persoana care obține venituri și dorește să asigure pe cineva aflat în întreținerea sa,
- Persoana fără venituri care dorește să fie asigurată pe cont propriu.
Raportarea coasiguraților nu se va mai efectua prin declarația lunară 112, ci exclusiv prin Declarația Unică. Aceasta este o declarație individuală, completată și depusă de fiecare persoană fizică. De asemenea, plățile for fi efectuate direct de către persoanele fizice, nu de către angajator.
Impozitele și contribuțiile:
- Impozitul pe dividende crește de la 10% la 16% începând din 1 ianuarie 2026 (pentru plățile aferente anului fiscal 2026), dar se menține 10% pentru distribuțiile efectuate pe baza situațiilor interimare din 2025,
- Instituțiile de credit plătesc un impozit suplimentar pe cifra de afaceri: 2% pentru perioada 1 ianuarie–30 iunie 2025 și 4% din 1 iulie 2025 până la 31 decembrie 2026 (cu unele excepții pentru instituțiile mici cu cotă de piață sub 0,2%) ,
- Persoanele fizice pensionari plătesc CASS de 10% pentru partea din pensie care depășește 3.000 lei/lună, între 1 august 2025 și 31 decembrie 2027 ,
- Veniturile din jocuri de noroc sunt impozitate:
- jucători (reținere la sursă): 4% până la 10.000 lei, 20% peste, și 40% pentru sume mari;
- operatorii: taxă majorată de la 21% la 30% și posibila instalare de GPS pe aparate de joc.
Alte prevederi:
- Rovinieta: tarifele și amenzile se actualizează din 1 septembrie 2025, pentru întreținerea infrastructurii rutiere.
- Scutiri TVA eliminate: livrările non-profit pentru spitale, echipamente medicale, panouri fotovoltaice, pompe de căldură etc. → facturate cu TVA de 21%; cereri de rambursare pot fi depuse până la 31 octombrie 2025 pentru achiziții până la 1 august 2025.
Recomandări practice:
- Se recomandă verificarea atentă a achizițiilor imobiliare: Persoanele interesate de cumpărarea unei locuințe noi cu o valoare sub 600.000 lei ar trebui să analizeze dacă se încadrează în condițiile speciale pentru aplicarea cotei reduse de 9% TVA, valabilă temporar până la 31 iulie 2026, cu condiția plății unui avans până la 31 iulie 2025.
- Este importantă ajustarea prețurilor și a condițiilor comerciale: Firmele și prestatorii de servicii ar trebui să își actualizeze politica de prețuri în conformitate cu noile cote de TVA – 11% pentru anumite bunuri și servicii esențiale, respectiv 21% pentru restul tranzacțiilor, începând cu 1 august 2025.
- Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare noul impozit suplimentar: Se impune o analiză financiară riguroasă pentru a estima impactul impozitului pe cifra de afaceri de 4%, aplicabil începând cu semestrul al doilea din 2025, și pentru a asigura conformarea la noile cerințe fiscale.
- Pensionarii care beneficiază de pensii peste pragul legal trebuie să ia în calcul obligația de plată a CASS: Începând cu 1 august 2025, se aplică o contribuție de sănătate de 10% asupra părții din pensie care depășește suma de 3.000 lei/lună.
- Operatorii și participanții din domeniul jocurilor de noroc trebuie să respecte noile reglementări fiscale și tehnice: Este necesară respectarea noilor grile de impozitare a câștigurilor și a taxelor datorate de organizatori, precum și îndeplinirea cerințelor legate de monitorizarea echipamentelor, inclusiv prin sisteme GPS acolo unde este impus.
IV. Ordonanța Guvernului nr. 11/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
Publicată în Monitorul Oficial nr. 695 din 24 iulie 2025
Modificările principale vizeaza:
Acordurile de preț în avans (APA)
- Introduce opțiunea de extindere retroactivă a unui APA pentru până la 5 ani fiscali anteriori depunerii cererii („roll‑back APA”), dacă tranzacțiile au fost efectuate în condiții similare.
- Această măsură permite contribuabililor să armonizeze calculele fiscale din trecut și să reducă riscul unor dispute sau dubla impunere.
Procedura amiabilă internațională (MAP)
- Reglementează în mod clar modalitatea de folosire a procedurii amiabile pentru evitarea dublei impuneri, în conformitate cu tratatele internaționale.
- Extinde termenul de comunicare a cauzelor pentru litigiile fiscale internaționale la 3 ani, sau la durata prevăzută de tratatul aplicabil, inclusiv suplimentare până la 3 ani dacă tratatul prevede un termen mai scurt.
- A.N.A.F. este obligată să participe în negocieri cu autoritatea fiscală din celălalt stat și să pregătească mandate de negociere revizuite în funcție de evoluția reuniunilor bilaterale.
Alte modificări procedurale
- Art. 276 alin. (4–5): permite includerea probelor noi în contestatii și acordă intervenienților posibilitatea de a solicita susținere orală în cadrul soluționării contestațiilor fiscale.
- Art. 235: stabilește aplicarea scrisorilor de garanție/polițelor doar după 15 zile de la comunicarea hotărârii definitive sau la expirarea poliței, oferind un timp rezonabil contribuabilului pentru plata voluntară.
- Art. 247: autorizează eliberarea bunurilor sechestrate (metale prețioase/pietre), cu scop de expertizare și valorificare, în anumite faze judiciare, pentru fluidizarea procedurilor.
- Art. 263 alin. (5): cere cererile de dare în plată să fie analizate la nivel local (organ fiscal competent), cu comisii interne constituite prin ordin al președintelui ANAF.
Principalele efecte și recomandări practice generate de modificările aduse Codului de procedură fiscală prin Ordonanța Guvernului nr. 11/2025 sunt urmatoarele:
- Pentru companii multinaționale: roll‑back-ul APA poate reduce riscurile fiscale din trecut — este recomandată evaluarea eligibilității și depunerea unei cereri în termen.
- Pentru contribuabili internaționali: se extinde opțiunea de utilizare a procedurii amiabile, ceea ce poate facilita soluționarea conflictelor tributare transfrontaliere.
- Pentru firme și persoane fizice: posibilitatea de susținere orală în cadrul contestațiilor și termenele extinse contribuie la transparență și drepturi procesuale mai clare.
- Pentru debitori în proceduri execuționale: termenele garantate oferă o fereastră de plata voluntară înainte de executarea efectivă a garanțiilor.
- Pentru cei care cer darea în plată: aprobarea locală și descentralizarea procesului pot eficientiza soluționarea cazurilor.
V. Ordinul 1826/2372/2025 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul președintelui ANAF şi al președintelui Autorității Vamale Române nr. 417/1.204/2025 privind aprobarea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării operatorilor economici care prezintă risc fiscal ridicat, prevăzuți la art. 375 alin. (11) şi la art. 435 alin. (31) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Publicat în Monitorul Oficial nr. 708 din 25 iulie 2025
Ordinul modifică și completează anexele la Ordinul comun al președintelui ANAF și al președintelui Autorității Vamale Române nr. 417/1204/2025, care stabilesc criteriile de evaluare a riscului fiscal pentru identificarea operatorilor economici cu risc fiscal ridicat. Se bazează pe prevederile art. 375 alin. (11) și art. 435 alin. (31) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Scopul este de a perfecționa metoda de identificare a contribuabililor cu potențial risc fiscal crescut pentru a prioritiza controalele și acțiunile fiscale.
Modificări și completări principale:
- Se actualizează și detaliază criteriile și indicatorii utilizați pentru evaluarea riscului fiscal, incluzând parametri suplimentari sau ajustând ponderile existente.
- Se introduc noi elemente care reflectă evoluția mediului fiscal, economic și comercial, pentru a crește eficiența selectării contribuabililor cu risc.
- Ordinul asigură o mai bună sincronizare între evaluarea riscului la nivelul ANAF și a Autorității Vamale Române, în special pentru operatorii implicați în comerțul internațional.
Operatorii economici trebuie să țină cont că noile criterii pot afecta modul în care sunt selectați pentru controalele fiscale. ANAF și Autoritatea Vamală vor aplica aceste criterii pentru a aloca mai eficient resursele de control, concentrându-se pe contribuabilii cu risc fiscal ridicat. Această măsură sprijină îmbunătățirea gradului de conformare fiscală și contribuie la diminuarea evaziunii și fraudelor fiscale.
VI. Ordinul nr. 1.929/2025 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 7.015/2024 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului (212) “Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”
Publicat în Monitorul Oficial nr. 713 / 31.07.2025
Formularul 212 a fost actualizat și înlocuit cu o nouă versiune.
Instrucțiunile de completare au fost revizuite, în special pentru:
- Persoanele fizice care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) în 2025.
- Persoanele care plătesc CASS pentru persoane aflate în întreținere (soț/soție, părinți).
Opțiuni pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în 2025
Contribuabilii pot bifa una dintre următoarele situații:
A: Încep activități independente în cursul anului.
B: Au avut pierdere fiscală în anul anterior.
C: Au avut venit net anual zero.
D: Realizează venituri din drepturi de autor, chirii, agricultură, investiții etc.
E: Nu au venituri și nu sunt exceptați de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
F: Realizează venituri pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, dar optează pentru plată.
Se poate opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru fiecare persoană aflată în întreținere pentru care se dorește plata:
- Soț/soție,
- Un părinte,
- Al doilea părinte.
Pentru fiecare caz, se completează:
- Numele, prenumele și CNP-ul persoanei întreținute,
- Baza de calcul: 6 salarii minime brute,
- Contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată: 10% din baza de calcul.
VII. Hotărârea nr. 602 din 31 iulie 2025 pentru modificarea și completarea titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată“ din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016
Publicat în Monitorul Oficial nr. 715 din 31 iulie 2025
Hotărârea are ca obiectiv adoptarea normelor metodologice privind taxa pe valoarea adaugata (TVA) la noile cote și definiții introduse prin Legea nr. 141/2025.
Modificările principale vizeaza:
Calculul taxei pe valoarea adaugată (TVA) – procedura sutei mărite:
Se clarifică modul de calcul al TVA:
- Cota standard: 21%
- Cota redusă: 11%.
Definirea alimentelor:
Se introduc definiții oficiale pentru:
- Alimente destinate consumului uman – conform Regulamentului (CE) nr. 178/2002.
- Alimente pentru consum animal – hrana pentru animale, conform aceluiași regulament.
Aplicarea cotei reduse de TVA (11%):
Se aplică pe întreg lanțul economic (de la producție la vânzare finală).
Se specifică produsele eligibile, grupate pe coduri NC (nomenclatura combinată), inclusiv:
- Animale și păsări vii.
- Carne, pește, lapte, ouă, miere.
- Legume, fructe, cereale, produse de morărit.
- Uleiuri, preparate alimentare, băuturi nealcoolice.
- Hrana pentru animale.
Excepții: Produse cu zahăr adăugat ≥10g/100g (cu excepția laptelui praf pentru sugari).
Scopul acestei hotărâri este de a clarifica aplicarea noilor cote de TVA, de a sprijini conformarea fiscală și corecta clasificare a produselor si de a alinia legislația națională cu reglementările europene.
Contactează-ne:
