Newsletter Decembrie 2024
01/2025
- Camelia Topcsov
Newsletter-ul pentru luna decembrie 2024 cuprinde noile reguli privind utilizarea RO e-Factura și amânările legate de RO e-TVA și RO e-Transport, schimbările Codului Fiscal referitoare la impozitul minim, taxa pe valoarea adăugată, eliminarea facilităților fiscale în IT, construcții și sectorul agroalimentar, precum și noile drepturi pentru acționari conform Legii societăților.
I. Ordonanța de urgență nr. 138/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, precum și pentru reglementarea altor măsuri
Publicată în Monitorul Oficial nr. 1222 / 05.12.2024
Între cele mai notabile noutăți aduse de prezenta Ordonanță de Urgență, menționăm:
1. Ro e-Factura
- Începând cu 1 ianuarie 2025, în facturile emise pentru operaţiunile realizate în baza unor contracte de achiziţii publice se înscriu, în mod obligatoriu, codurile CPV corespunzătoare prevăzute în nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice.
- În relaţia comercială B2B, între persoane impozabile stabilite în România, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care NU au locul livrării/prestării în România, emitentul facturii electronice NU mai are obligaţia de transmitere a acesteia către destinatar utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura începând cu 1 ianuarie 2025.
- Începând cu 1 ianuarie 2025, facturile simplificate trebuie transmise prin sistemul RO e-Factura atât pentru relația B2B cat și pentru B2C (până acum acestea au fost exceptate).
- Fac excepție de la transmiterea prin sistemul RO e-Factura bonurile fiscale (care se consideră facturi simplificate) precum şi facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România comunică un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru. În acest context, menționăm că se aduc modificări și pentru facturile simplificate, care de la 1 ianuarie 2025 trebuie să includă în plus față de cele obligatorii în prezent, codul de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului.
- Cu privire la transmiterea facturilor în sistemul RO e-factura în relația B2C, includerea CNP-urilor clienților persoane fizice în facturi este opțională. Dacă beneficiarul, persoană fizică, nu se identifică prin niciun cod de identificare fiscală, facturile se emit utilizând un cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală a beneficiarului.
Reamintim că deși obligația de transmitere a facturilor B2C este obligatorie începând cu 1 ianuarie 2025, abia începând cu 1 iulie 2025 nerespectarea acesteia constituie contravenție și se sancționează.
2. Decontul precompletat RO e-TVA
- Se amână până la 1 iulie 2025 obligația contribuabililor de a transmite rezultatul verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate prin «Notificarea de conformare RO e-TVA». Astfel, până la 1 iulie 2025 nu se vor aplica sancțiuni contribuabililor care nu răspund Notificărilor de conformare RO e-TVA.
3. RO e-Transport
Prin excepţie, pentru utilizatorii prevăzuţi care au statutul de operator economic autorizat, la data realizării transportului internaţional de bunuri, sancțiunile se vor aplica de la data de 31 martie 2025, pentru faptele săvârşite şi constatate începând cu această dată (termenul anterior era 1 ianuarie 2025).
4. Modificări aduse Codului fiscal
a) Impozitul minim – Sunt exceptați de la impozitul minim contribuabilii care datoreazț impozit suplimentar pentru instituţiile de credit – persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine, respectiv impozit suplimentar pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale, pe perioada aplicării acestor prevederi;
b) Taxa pe valoarea adaugata – Persoanele impozabile care efectuează achiziţii pentru care au dedus TVA, în scopul realizării unor obiective de investiţii din cadrul unor programe de interes public sau social, finanţate din fonduri publice, pe care, ulterior recepţiei, le predau cu titlu gratuit beneficiarului obiectivului de investiţii pe bază de protocol, trebuie să emită o autofactură.
c) Impozitul pe venit
- Se clarifică modul de declarare si de plată a impozitului pentru anumite venituri din cedarea folosinţei bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă. Astfel, în cazul veniturilor din chirii aferente unei perioade de după 1 ianuarie 2024, plătite în avans înainte de 31 decembrie 2023, precum și în cazul veniturilor din chirii plătite exclusiv în natură și a garanțiilor utilizate pentru plata chiriei stabilite prin contract, obligațiile de stabilire a venitului net anual, de calcul, declarare și plată a impozitului revin proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
- Pentru veniturile mai sus amintite, plătitorii de venituri au obligația depunerii la organul fiscal a Declarației privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit (formularul 205).
- Cu privire la veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, se aduc clarificări cu privire la:
- Neimpozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice din transmiterea prin acte pentru cauză de moarte a posesiei de fapt notate, în condițiile legii, de autorul succesiunii în cartea funciară.
- Neimpozitarea la momentul notării posesiei de fapt în cartea funciară în cadrul procesului de înregistrare sistematică sau sporadică şi al intabulării ulterioare a dreptului de proprietate ca efect al notării posesiei de fapt, în condiţiile art. 13 şi 41 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, precum și stabilirea impozitului pe veniturile din alte surse la înstrăinarea ulterioară a posesiei de fapt.
- Impozitul datorat în cazul transferului dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, autentificat prin act notarial, precum și în cazul veniturilor determinate și încasate ulterior autentificării actului notarial prin care se transferă dezmembrămintele dreptului de proprietate. Este important de precizat că, în cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, obligația de a calcula, reţine, declara şi plăti impozitul corespunzător sumelor plătite revine plătitorilor acestor venituri. Impozitul calculat şi reţinut de plătitorii de venit, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, reprezintă impozit final şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
- Se clarifică regimul fiscal aplicabil în cazul veniturilor din pensii obținute din străinătate, în sensul exceptării de la regimul de impozitare progresiv și utilizarea cotei de impozit de 10%. În vederea stabilirii impozitului anual datorat pe veniturile din pensii obținute din străinătate, contribuabilii determină venitul anual impozabil prin deducerea din venitul brut anual a sumei neimpozabile lunare de 2000 lei înmulțită cu numărul de luni din an în care au obținut venituri din pensii.
- În cazul veniturilor din pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale, obținute din străinătate, baza de impunere o reprezintă sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, dovedite cu documente justificative, din care se scade suma neimpozabilă lunară de 2000 lei înmulțită cu numărul de luni din an în care contribuabilul a obținut venituri din pensii.
II. Legea nr. 299/2024 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990
Publicată în Monitorul Oficial nr. 1212 / 03.12.2024
Potrivit noului act normativ, acționarii, în persoană sau reprezentații pot participa și vota fizic sau prin mijloace electronice de comunicare la distanță, în cadrul adunărilor generale. Aceștia își pot exprima votul și prin corespondență.
De asemenea, în lege se mai menționează că, în cazul în care societatea are pagină proprie web, dacă prin actul constitutiv se prevede astfel, convocarea poate fi făcută și numai prin publicarea pe această pagină și menținerea acesteia pe o perioadă continuă până la data ținerii adunării generale a acționarilor.
Convocarea la adunarea generală va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor. În cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se va menționa că lista cuprinzând informații cu privire la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de administrator se află la dispoziția acționarilor, putând fi consultată și completată de aceștia. În cazul în care se asigură și participarea prin mijloace electronice de comunicare la distanță, convocatorul cuprinde și descrierea procedurilor care trebuie urmate de acționari pentru a participa și vota online. Totodată, noua lege stipulează că, dacă actul constitutiv prevede sau dacă acționarii hotărăsc astfel, acționarii pot participa la adunarea generală prin mijloace electronice de comunicare la distanță, care trebuie să întrunească condițiile tehnice necesare pentru identificarea participanților, pentru participarea efectivă a acestora și retransmiterea deliberărilor în mod continuu, pentru exercitarea dreptului acționarilor de a se adresa adunării, pentru exprimarea votului în cadrul adunării generale, astfel încât să permită identificarea acționarilor, verificarea ulterioară a modului în care s-a votat și posibilitatea ca fiecare acționar să își poată verifica votul exprimat. Hotărârile adoptate în cadrul adunării generale desfășurate în aceste condiții se semnează olograf sau cu semnătură electronică, în condițiile legii.
III. Ordonanță de urgență nr. 137 din 27 noiembrie 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, precum și modificarea și completarea unor acte normative
Publicat în Monitorul Oficial nr. 1215 / 03.12.2024
Actualizează Legea 162/2017 pentru a transpune prevederile Directivei (UE) 2022/2464 privind raportarea durabilității și conformitatea auditului statutar cu cerințele europene. Modificările principale includ:
Partener-cheie în materie de durabilitate:
- Definirea acestuia ca fiind auditorul principal responsabil pentru asigurarea raportării privind durabilitatea la nivel individual sau consolidat.
- Firma de audit trebuie să asigure resurse și personal calificat pentru partenerul-cheie.
Raportul de asigurare privind durabilitatea:
- Elaborat conform standardelor europene.
- Include detalii despre entitatea auditată, standardele utilizate și opinia auditorului.
- Poate fi inclus într-o secțiune separată a raportului de audit statutar.
Revocarea auditorilor:
- Acționarii sau alte organisme pot solicita instanței revocarea auditorului financiar pentru motive întemeiate.
Limitări pentru entități de interes public:
- Nu pot colabora cu același auditor mai mult de 10 ani consecutivi, cu excepții pentru contractele existente până la 31 decembrie 2025.
Formare continuă pentru auditori:
- Auditorii autorizați înainte de 2026 trebuie să participe la programe de formare în domeniul raportării privind durabilitatea.
- Aceste modificări asigură alinierea legislației naționale la cerințele europene privind durabilitatea și transparența în audit.
IV. Legea nr. 309/2024 pentru modificarea art. 224 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea art. 154 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Publicată în Monitorul Oficial nr. 1236 / 09.12.2024
Actualizează categoriile de persoane fizice care beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără obligația plății contribuției. Printre noile categorii incluse se numără:
- Absolvenții facultăților de medicină, stomatologie și farmacie, pentru o perioadă de maximum 6 luni de la absolvire;
- Tinerii cu vârste între 18 și 26 de ani, care sunt elevi, ucenici, studenți, studenți-doctoranzi, înmatriculați la o instituție de învățământ liceal, școală profesională sau instituție de învățământ superior acreditată, inclusiv din alte țări.
V. Ordinul nr. 6.670 cu privire la reglementarea unor aspecte contabile
Publicat în Monitorul Oficial nr. 1303 / 22.12.2024
Ordinul reglementează și actualizează aspecte contabile esențiale, inclusiv proceduri de corectare a erorilor și modificări contabile specifice:
1. Extinderea aplicării procedurii de corectare a erorilor:
- Procedura de corectare a erorilor din situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 450/2016, se aplică și la “Declarația privind situația de trezorerie,” conform Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 470/2024.
2. Actualizări în reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și consolidate (Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1.802/2014):
- Se extinde aplicarea raportării privind durabilitatea la filialele și sucursalele din România ale entităților din țări terțe.
- În lipsa opiniei de asigurare privind durabilitatea de la entitatea mamă dintr-o țară terță, filiala sau sucursala trebuie să emită o declarație specifică.
3. Modificări la conturile contabile:
- Cont 694: Evidențiază cheltuieli cu impozitul pe profit, inclusiv cel minim pe cifra de afaceri, în cadrul grupurilor fiscale.
- Cont 794: Evidențiază veniturile din impozitul pe profit, inclusiv cel minim pe cifra de afaceri, rezultat din decontările grupurilor fiscale.
4. Modificări la reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2.844/2016):
- Societățile ale căror valori mobiliare nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot opta pentru aplicarea reglementărilor din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2.844/2016 sau Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1.802/2014.
- Actualizarea denumirilor și funcțiilor conturilor 694 și 794.
Aceste modificări vizează clarificarea și armonizarea reglementărilor contabile pentru operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial.
VI. Ordonanța de urgență nr. 156/2024 privind unele masuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene
Publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 / 31.12.2024
Principalele modificări fiscale aduse de ordonanță se referă la:
Impozitul pe dividendele obtinute de persoane juridice
Cota de impozit crește de la 8%, la 10%. Impozitul pe dividende se stabileste prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut platit unei persoane juridice romane.
Noua cota de 10% se aplica veniturilor din dividende distribuite dupa data de 1 ianuarie 2025.
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor
1. Scade plafonul de venituri pentru a aplica pentru acest sistem de impozitare.
Astfel, o microîntreprindere este o persoană juridică romană, care la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 250.000 euro, respectiv 100.000 euro începand cu 1 ianuarie 2026. Reamintim faptul ca pentru a aplica acest sistem, microîntreprinderea trebuie sa îndeplinească cumulativ toate celelalte condiții precizate la art. 47 din Codul fiscal.
Vechiul plafon: 500.000 euro.
Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2025.
2. Este eliminata condiția privind ponderea veniturilor din consultanță și/sau management în total venituri, care trebuia să fie mai mica de 20% pentru a putea aplica pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2025.
3. Pentru aplicarea cotei de impozitare de 3%, începand cu 1 ianuarie 2025, se au în vedere, dupa caz, și activitatile principale sau secundare, corespunzatoare codurilor CAEN:
- 6210 – Activitati de realizare a softului la comanda (software orientat client),
- 6290 – Alte activitati de servicii privind tehnologia informatiei,
- 5611 – Restaurante,
- 5612 – Activitati ale unitatilor mobile de alimentatie,
- 5622 – Alte servicii de alimentatie n.c.a.
Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2025.
4. Daca in cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 250.000 euro, respectiv 100.000 euro începând cu 1 ianuarie 2026, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită, fără posibilitatea de a mai opta pentru perioada urmatoare să aplice pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2025.
5. Pentru anul fiscal 2025, limita veniturilor realizate, reprezentănd echivalentul în lei a 250.000 euro respectiv echivalentul în lei a 100.000 euro începănd cu 1 ianuarie 2026, se verifică pe baza veniturilor realizate de către persoana juridică romană la data de 31 decembrie 2024, respectiv la 31 decembrie 2025. Condiția referitoare la ponderea veniturilor din consultanță și/sau management în veniturile totale, de la data de 31 decembrie 2024, nu se aplica pentru calculul limitei de 250.000 euro.
Impozitul pe venit
- Crește cota de impozitare pentru veniturile din dividende, obținute de persoanele fizice, de la 8%, la 10%.
- Veniturile sub forma de dividende, inclusiv câștigul obținut ca urmare a deținerii de titluri de participare definite de legislația în materie la organisme de plasament colectiv se impozitează cu cota de impozit de 10% din suma acestora, impozitul fiind final.
Data intrării in vigoare: Noua cota se aplică veniturilor din dividende distribuite dupa data de 1 ianuarie 2025.
Facilitățile fiscale
1. Se abrogă facilitățile acordate salariaților din domeniile IT, construcții, sectorul agricol şi industria alimentară.
Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2025.
Faciliățile care s-au acordat până la finalul anului 2024 se refera la:
- scutirea impozitului pe venit de 10% pentru plafonul salarial brut de până la 10.000 lei,
- cota redusa de CAS (contribuție la pensie) 20,25% pentru venituri brute de pana la 10.000 lei.
2. Se menține aplicabilitatea facilității ce constă în 300 lei, pentru salariații care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, pentru care nu se datorează impozit pe venit și nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile;
- venitul brut realizat din salarii și asimilate salariilor, fără a include contravaloarea tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, respectiv indemnizația de hrană, nu depășește nivelul de 4.300 lei inclusiv.
Prevederea se aplică veniturilor aferente lunilor ianuarie—decembrie 2025 inclusiv.
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții și agro-alimenatar
Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună:
- pentru sectorul construcții: la suma de 4.582 lei lunar, reprezentând în medie 27,714 lei/oră;
- pentru sectorul agricol și industria alimentară: la suma de 4.050 lei lunar, reprezentând în medie 24,496 lei/oră.
Impozitul pe veniturile obtinute de nerezidenți
Crește cota de impozitare de la 8%, la 10%, pentru veniturile sub forma de dividend obținute de nerezidenți.
Data intrării în vigoare: Noua cota de 10% se aplică veniturilor din dividende distribuite după data de 1 ianuarie 2025.
Impozitul pe constructii
Impozitul pe construcții se calculeaza prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri.
Intra sub incidența acestor prevederi și valoarea clădirilor din parcurile industriale, știintifice și tehnologice care, potrivit legii, nu beneficiazș de scutirea de la plata impozitului pe clșdiri. În situația construcțiilor de natură domeniului public/privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, impozitul este datorat de contribuabilii care le au in administrare/concesiune/folosinta cu titlu gratuit/închiriere.
Impozitul pe construcții se plătește în doua rate egale pana la datele de 30 iunie, respectiv 31 octombrie inclusiv.
Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2025, cu mențiunea că în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor va emite norme metodologice privind aplicarea noilor prevederi privind impozitul pe construcții.
Contactează-ne:
